Fotocopierea actelor din dosar poate fi solicitată prin cerere scrisă, care să conțină datele complete de identificare ale solicitantului și numărul dosarului de executare.
Eliberarea fotocopiilor se realizează după achitarea contravalorii facturii emise pentru costurile de reproducere, stabilite la 2 lei/pagină.
În același cost, se poate solicita transmiterea documentelor scanate în format electronic (.pdf).
Vă rugăm să aveți în vedere că, din cauza dimensiunii mari a fișierelor, pot apărea dificultăți tehnice la transmiterea copiilor electronice prin e-mail sau alte mijloace digitale.
Societatea Profesională de Executori Judecătorești Dobra & Căliman pune la dispoziția părților interesate dosarul pentru studiere la sediu.
Accesul este permis personal, prin avocat sau împuternicit cu procură autentică specială, în baza unei cereri, urmată de o programare prealabilă, iar termenul se va comunica slicitantului după înregistrarea cererii, în funcție de disponibilitate.